Gazul natural este extras din pământ. Însă are un drum lung de parcurs până în oraş. Înainte de a ajunge în casa ta, gazul natural este suspus unor transformări. Aşa cum este el extras din pământ, gazul natural nu are miros. Dar când dăm drumul la aragaz se simte uşor un miros anume. Gazului i se adaugă o substanţă specială care îl face să miroasă aşa. Acest proces se numeşte odorizare. Şi asta din motive de siguranţă. Cum altfel ai putea evita un posibil accident dacă nu ţi-ai da seama că el există într-o cameră? Gazul poate fi transportat pe sub apă (subacvatic), pe apă (cu vapoare), sau pe sub pământ (subteran), atât în stare gazoasă, cât şi în stare lichidă, în funcţie de tipul de transport ales. Pentru a transporta gazul în stare gazoasă, trebuie instalată o reţea de ţevi speciale. Acestea pot fi instalate atât în subteran cât şi subacvatic. Pe apă (mare sau ocean) gazul este transportat în nişte vapoare speciale numite metaniere de la metan, aşa cum pe mine mă cheamă Metano! Procesul de transformare a gazului natural în lichid se numeşte lichefiere. Astfel transformat, el este transportat cu uşurinţă şi în siguranţă. Drumul gazului natural se continuă în oraş printr-o reţea de ţevi de diferite grosimi. Ele traversează întreg oraşul, în subteran, ajungând apoi în fiecare clădire. Presiunea gazului scade atunci când ţevile se apropie de casele oamenilor, pentru a putea fi utilizat în siguranţă, aceasta fiind reglată cu ajutorul unor pompe aflate în interiorul ţevilor. Un click pe galeria foto alaturată şi vei vedea cum circulă gazul natural până în casele oamenilor.